Saune

Saune

SAUNE….Oaze de căldură și liniște în mijlocul agitației ….

Temperatura ridicata din sauna uscata (intre 70 si 100 grade Celsius) si umiditatea (intre 5% si 20%) determina organismul sa transpire abundent, proces care permite eliminarea toxinelor si curatarea in profunzime a pielii. Cei care obisnuiesc sa mearga la sauna stiu, fara indoiala, ca reprizele de sauna trebuie alternate cu scurte dusuri aproape reci, acestea din urma contribuind la tonifierea pielii, mentinandu-i elasticitatea si stimuland circulatia sanguina. Astfel ca sauna contribuie si la reducerea celulitei. Datorita dusurilor reci intercalate printre reprizele de sauna se evita suprasolicitarea inimii.

Beneficiile saunei asupra sanatatii

Reactia imediata dupa intrarea in sauna, este dilatarea vaselor de sange, care determina cresterea ritmului cardiac. Studiile arata ca frecventarea saunei nu este sub nicio forma daunatoare sanatatii. Dimpotriva, pe termen scurt aduce relaxare si o stare de bine, iar pe termen lung intareste sistemul imunitar, lupta impotriva stresului si a infectiilor, imbunatateste functionarea sistemului circulator si exercita o actiune tonifianta asupra pielii.

Mai precis, beneficiile saunei asupra organismului sunt urmatoarele:

  • Mentine tensiunea arteriala in limite normale la pacientii hipertensivi si reabiliteaza organismul dupa infarctul miocardic;
  • Calmeaza problemele respiratorii cum ar fi astmul si bronsita cronica;
  • Amelioreaza afectiunile reumatismale inflamatorii (osteoartrita, artrita reumatoida), durerile articulare, tensiunea musculara si fibromialgia;
  • Diminueaza artroza si durerile, intrucat relaxeaza muschii.

Totuși, este important să fie folosită cu măsură și sănătatea individuală să fie luată în considerare, deoarece expunerea excesivă la căldură poate avea efecte adverse pentru anumiți oameni, cum ar fi cei cu probleme cardiace sau de tensiune arterială.

Contraindicatiile saunei

Intrucat principala reactie la intrarea in sauna este accelerarea ritmului cardiac, aceasta este contraindicata persoanelor care sufera de angina instabila, de stenoza aortica severa sau celor care au suferit recent un infarct miocardic. In majoritatea cazurilor, nu este contraindicata suferinzilor de boala coronariana daca aceasta este stabila si nici celor care sufera de necroza miocardica, cu conditia ca aceasta sa fie veche. De asemenea, nu au voie sa faca sauna persoanele care au afectiuni renale, afectiuni dermatologice grave sau sunt epileptice. Este, totodata, contraindicata femeilor insarcinate si copiilor foarte mici.

Administrarea anumitor medicamente inainte de intrarea in sauna poate fi contraindicata. E cazul antihipertensivelor. Daca nu sunteti siguri ca puteti face sauna, cel mai bine ar fi sa va consultati medicul curant.

 

Sauna nu ajuta la pierderea kilogramelor in exces

O mare parte dintre salile de fitness pun la dispozitia clientilor saune. Dupa efortul depus in timpul claselor de aerobic sau al antrenamentelor de forta, multi aleg sauna nu atat pentru relaxare cat pentru a mai pierde din kilogramele in plus. Insa sauna nu ajuta procesul de slabire. Este drept ca se pierd 1-1,50 kg din greutatea corporala, insa este vorba de transpiratie, si nu de grasime. Aceasta cantitate este recuperata imediat dupa ingestia de lichide.

In plus, persoanele care fac sauna dupa antrenament ignora faptul ca sauna presupune pierderea apei din organism, iar dupa un antrenament este necesara rehidratarea, nicidecum eliminarea de si mai multa apa din corp.

Sauna uscata vs sauna umeda

Spre deosebire de sauna umeda, sauna uscata actioneaza asupra organismului gratie caldurii uscate pe care o emana. Aceasta incapere este construita din lemn, iar caldura difuzata provine de la o soba pe care sunt puse pietre vulcanice care trebuie udate din cand in cand..

Sauna umeda sau sauna cu aburi infrumuseteaza pielea si curata corpul de toxine. Sub efectul aburilor, porii se dilata. Aburul este recomandat persoanelor predispuse la retentia de apa, la probleme cu circulatia si dificultati de respiratie. Este indicata si pentru reabilitarea musculara. Acest tip de sauna ofera un beneficiu in plus fata de sauna uscata prin inhalarea de aburi care ajuta la atenuarea congesiei, inflamatiei si tusei datorate alergiilor si altor probleme respiratorii. 

Saune